Google+
Se afișează postările cu eticheta Hidroelectrica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Hidroelectrica. Afișați toate postările

3 noiembrie 2013

TURBO buletin 56


Încheiem o lună favorabilă bursei românești



Piața din România
A trecut și luna octombrie, o lună plină de evenimente și o lună în care bursa a crescut, oferind satisfacții investitorilor.
IPO-ul reuşit la Romgaz a demonstrat că bursa din România are capacitatea de a atrage investitori, mai ales atunci când este vorba despre o ofertă foarte bună. Oferta Romgaz, discutată şi răsdiscutată de mai bine de doi ani, s-a bucurat de un real succes în rândul investitorilor de retail, care, de obicei, sunt mai rezervaţi atunci când vine vorba despre a-şi investi banii la bursă. Statul a atras peste 380 milioane de euro. Tranşa mică a IPO-ului Romgaz a fost suprasubscrisă de aproximativ 18 ori, fapt ce arată un interes foarte mare din partea investitorilor mici (fie că intenţia lor este de a rămâne investitori în această companie, fie că au subscris în scop pur speculativ). Tranşa investitorilor instituţionali, cei care “ţin” bursa de cele mai multe ori, a fost suprasubscrisă de aproximativ 6 ori, preţul din ofertă fiind stabilit la 30 RON/actiune. Astfel, cu o subscriere finală de 1,7.miliarde de RON, IPO-ul Romgaz se situează în topul celor mai mari IPO-uri din istoria bursei româneşti. Tranzacțiile cu acțiuni la BVB, respectiv GDR-uri la Londra sunt planificate să inceapă pe 12 noiembrie.
După finalizarea acestui IPO, ne este mai uşor să înţelegem insuccesul înregistrat la IPO AdePlast.
Delegaţia Fondului Monetar International, care se află în aceste zile în România, va accepta o rectificare a deficitului bugetar pentru acest an de la 2,3% din PIB la 2,5%, cu condiția ca sumele cheltuite suplimentar să fie utilizate pentru cofinanțarea proiectelor europene.
Romania a împrumutat luni 500 milioane de euro de pe piețele externe, maximul din cât și-a propus, printr-o emisiune de obligatiuni în euro pe șapte ani și un randament anual de 4,15%. Oferta a fost suprasubscrisă de aproximativ 5 ori în condițiile unei participari diversificate atât instituționale, cât și geografice a bazei de investitori.
Acţiunile emise de Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) vor fi tranzacţionate, începând de luni, 4 noiembrie, la Bursa de Valori Bucureşti, în cadrul Sectorului Titluri de Capital - Categoria 1 acţiuni. Admiterea la tranzacţionare a fost aprobată joi de consiliul bursei, operaţiunea având şi avizul favorabil al Comisiei de Admitere la Tranzacţionare.
SIF Transilvania (SIF3) a vândut in T3 un pachet de 832.000 acțiuni Erste Bank si peste 50 milioane acțiuni FP, pentru a face rost de lichiditățile necesare distribuirii de dividende.
La finalul primelor zece luni ale anului, leul este cea mai performanta moneda din UE, fiind singura care înregistreaza o creștere față de Euro comparativ cu cotația din ianuarie a.c.
Statul va vinde la bursă, anul viitor, 15% din acţiunile producătorului de electricitate Hidroelectrica, nu 10%, aşa cum intenţiona iniţial, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă. Noul nivel al participaţiei a fost stabilit în urma discuţiilor cu FMI, iar oferta este programată pentru iulie 2014.
Bursa românească, pe ansamblul ei, a fost în creștere în săptămâna încheiată. Se încheie astfel și luna octombrie, a treia lună consecutivă cu creșteri. Ca o concluzie generală constatăm că optimismul se menține în piață.

Piața internațională
Rezerva Federala FED a anunșat joi că nu există o modificare semnificativă privind programul QE3.
Anunțul FED poate fi sintetizat pe următoarele puncte:
1) nicio modificare semnificativa a tonului in privinta economiei,
2) FED-ul accepta nivelurile curente ale dobanzilor bondurilor guvernamentale americane,
3) posibilitatea unei taieri a QE3 in decembrie ramane intacta
În Statele Unite am asistat la o evoluţie mixtă a indicatorilor macroeconomici comunicaţi recent. Pe de o parte, producţia industrială a crescut în septembrie cu 0,6% mom, comparativ luna august. Pe de altă parte, numărul contractelor de vânzare/cumpărare case s-a contractat pentru a 4-a lună consecutiv în septembrie, cu 5,6% (către nivelul minim din acest an), evoluţie determinată de creşterea costurilor de finanţare.
Încrederea consumatorilor s-a deteriorat în octombrie, conform indicatorului calculat de Universitatea Michigan. Acesta a scăzut la 73,2 puncte (de la 77,5 puncte în septembrie) – nivelul minim din acest an.
Zona euro: potrivit cifrelor preliminare pentru octombrie, preturile la nivelul consumatorilor au crescut cu 0.7% fata de aceeasi perioada a anului trecut (comparativ cu 1.1% in septembrie), cel mai modest avans din ultimii aproape 4 ani si considerabil sub targetul oficial de 2% al Bancii Centrale Europene
Euro s-a depreciat în faţa dolarului american şi a yen-ului japonez, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni ca urmare a speculaţiilor ca Banca Central Europeană plănuiește reducerea ratei de dobândă.
Petrolul WTI a căzut la minimul ultimelor patru luni din cauza raportării stocurilor în creştere, (în special în SUA) şi a aprecierii dolarului american în raport cu euro.
Aurul a marcat cea mai mare pierdere din ultimele trei săptămâni după ce FED-ul a alimentat speculaţiile că temperarea ar putea avea loc mai devreme decât era previzionat, deîndată ce economia va da semne că și-a revenit.

Piața românească a produselor structurate
Valoarea tranzacțiilor cu instrumente structurate, comparativ cu media săptămânală a acestui an, a fost mai mică în această săptămână. Volumul instrumentelor structurate nu reușește nici în această săptămână să depășească în mod constant 2 milioane lei/zi.
Vineri, doi brokeri BCR și BRK, au anuțat suspendarea tranzacțiilor pentru produsele având ca activ suport OMV și ERS.
Cele mai tranzacționate active suport ale săptămânii au fost: DAX, DJI și S&P500.
În săptămâna încheiată nici un simbol nu a fost retras de la tranzacționare.
Nu au intrat la tranzacționare noi simboluri.
În săptămâna următoare voi urmări structuratele construite pe următoarele active suport: DJI, DAX și WTI.

Sursele utilizate pentru formularea și susținerea ideilor care le-am prezentat mai sus au fost: Agerpres, Broker, Bursa, Business24, Capital, Economica, Finanțiștii, Tradeville, Ziarul Financiar și nu în ultimul rând blogul lui Traian Stan, un pasionat al burselor.



Secţiunea 1 - Ponderea produselor structurate în totalul tranzacţiilor la BVB

Tabloul general al grupelor de instrumente tranzacţionate, în săptămâna trecută, este prezentat mai jos. Clasificarea instrumentelor aparţine bursei, tabelul sintetizând rapoartele zilnice emise de Bursa de Valori Bucureşti.
Pentru a face o analiză comparată, consider ca relevantă ponderea fiecărui instrument în totalul tranzacţiilor săptămânale. Astfel procentul respectiv ne arată interesul traderilor pentru acel tip de instrument.




Tabelul de mai sus s-a obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

Instrumentele structurate înregistează în săptămâna încheiată un volum de tranzacţii de 9,91 milioane de lei. Valoarea tranzacţiilor este mai mare, comparativ cu săptămâna trecută, când volumul acestora era de 8,80 milioane lei.
Ponderea structuratelor în totalul tranzacţiilor săptămânale se situează la 7,00% iar media anuală este 5,64%.

Prezint mai jos, statistica săptămânală cu instrumente structurale tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti:
  • Cea mai mare valoare zilnică tranzacţionată a fost de 3,614 milioane lei, realizată miercuri
  • Cea mai mică valoare zilnică tranzacţionată a fost de 1,079 milioane lei, realizată vineri
  • Media zilnică săptămânală a tranzacţiilor realizată cu instrumente structurate este de 1,981 milioane de lei
Pentru comparaţie, statistica anuală cu instrumentele structurate tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti este:
  • Cea mai mare valoare zilnică tranzacţionată a fost de 6,606 milioane lei, realizată joi, 13.06.2013
  • Cea mai mică valoare zilnică tranzacţionată a fost de 0,062 milioane lei, realizată vineri, 29.03.2013
  • Media zilnică anuală a tranzacţiilor realizată cu instrumente structurate este de 2,223 milioane lei



Secţiunea 2 - Clasamentul simbolurilor după volumele de tranzacţionare, în ordine descrescătoare

În tabelul de mai jos, am grupat toate tranzacţiile săptămânale realizate la nivelul fiecărui simbol, indiferent de ziua de tranzacţionare. Am dorit să evidenţiez, grupat pentru fiecare simbol, variaţia săptămânală a preţului mediu, minimele şi maximele săptămânale, minimele şi maximele anuale, numărul de tranzacţii şi volumul bănesc realizat.
Acesta este tabloul general de tranzacţionare fiind punctul de plecare al tuturor analizelor săptămânale.




Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa B V B, disponibile pe www.bvb.ro

Volumul tranzacţiilor realizat de primele 3 simboluri reprezintă 76% din totalul realizat cu instrumente structurate.
Simbolurile care au generat peste 80% din volumul tranzacţiilor ocupă primele 5 poziţii din tabelul de mai sus.
Această statistică ne ajută să analizăm rapid starea din piaţă urmărind doar activitatea simbolurilor relevante.

În săptămână încheiată s-au tranzacţionat 45 de simboluri cu instrumente structurate.
Pe parcursul acestui an, media săptămânală a simbolurilor tranzacționate, este de 45.



Secţiunea 3 - Clasamentul volumelor, în funcţie de activul suport şi emitenţi

Pe baza fiecărui activ suport se emite unul sau mai multe instrumente structurate. În această secţiune sunt prezentate cumulat toate simbolurile care s-au tranzacţionat în săptămâna analizată grupate pe activ suport de bază. Pentru a uşura comparaţiile am ordonat descrescător tranzacţiile pe fiecare activ suport, indiferent de emitent sau tipul de instrument.
Deducem de aici interesul traderilor pentru fiecare activ suport.




Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

În săptămână încheiată s-au tranzacţionat structurate având 12 active suport.
In anul 2013 media săptămânală a activelor suport tranzacționate este de 12.
Cele mai multe tranzacții s-au făcut cu simbolurile emise de ERSTE Group.



Secţiunea 4 - Statistica tranzacţiilor după activele suport, pe zile de tranzacţionare

În tabelul de mai jos am prezentat zilnic tranzacţiile care au la bază un activ suport. Se regăsesc însumate pentru fiecare zi de tranzacţionare toate simbolurile construite pe baza unui suport activ, indiferent de emitent sau de furnizorul de lichiditate. Pentru fiecare activ suport sunt evidenţiate separat tranzacţiile Short şi Long.
În acest mod se evidențiază care au fost opţiunile traderilor pentru fiecare activ suport în fiecare zi de tranzacţionare. Statistica include doar Certificatele Turbo, grupate pe cele două opţiuni Short şi Long. Din această cauză, totalul săptămânal al acestei secţiuni diferă uneori de totalul din Secţiunea 1, unde regăsim însumate tranzacţiile cu toate tipurile de instrumente: Certificate Index, Certificate Turbo şi Certificate Bonus.




Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

Analizând volumul zilnic şi săptămânal tranzacţionat pe fiecare activ suport şi comparând ponderea tranzacţiilor Short şi Long, se constată următoarele tendinţe:
  • Active suport cu opţiunea SHORT (unde ponderea tranzacţiilor sorth pe activ >0,70%): DJI, DAX, SP500 și SX500
  • Active suport cu opţiunea LONG (unde ponderea tranzacţiilor long pe activ >0,70%): FP și SLV
  • Active suport indecise (unde ponderea long/short este aproximativ echilibrată): WTI, EBS și SLV
Pentru celelalte active suport, volumul tranzacţiilor fiind mic, este impropriu a specifica un anumit trend.



Secţiunea 5 - TURBO jurnal

Sinteza zilnică privind tranzacţionarea instrumentelor structurate este sistematizată în această ultimă secţiune a buletinului. Am ales varianta tabelară pentru a prezenta sistematic, unitar şi în condiţii comparabile săptămâna analizată. Fiecare zi de tranacţionare are rezervată o coloană iar ultima coloană cuprinde sinteza săptămânală conţinând aceiaşi indicatori pe care i-am urmărit zilnic. Tabelul grupează informaţiile care descriu o perioadă de tranzacţionare, respectiv:
  • Lichiditatea - ne indică valoarea în milioane lei a instrumentelor structurate tranzacţionate;
  • Top 3 cele mai tranzacţionate active suport - arăta care au fost cele mai căutate active suport ale zilei. Grupează toate tranzacţiile efectuate pe un acelaşi activ suport, indiferent de tipul instrumentului (certificat turbo, bonus sau index) sau de emitent.
  • Ponderea primelor trei active - este indicat procentul deţinut de primele trei active suport în totalul valoric al instrumentelor structurate tranzacţionate la nivelul zilei. Acest indicator ne arată care este gradul de concentrare a pieţei, sau spus altfel, cât din piaţă este ocupată de primele trei active suport.
  • Top 3 simboluri tranzacţionate - sunt prezentate primele 3 titluri tranzacţionate, descrescător după valoarea tranzacţionată, exprimată în milioane lei.
  • Top 3 creşteri de preţ - sunt prezentate simbolurile care au avut cea mai mare creştere procentuală a preţului în ziua respectivă. Împreună cu următorul indictor ne arată gradul de volatilitate din piaţă.
  • Top 3 scăderi de preţ - sunt prezentate simbolurile care au avut cea mai mare scădere procentuală a preţului în ziua respectivă. Cu cât volatilitatea (fluctuaţia) este mai mare, de regulă, cu atât simbolurile respective devin mai căutate de traderi.




Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro




NOTE:

1. Tabelele de mai sus s-au obținut prin prelucrarea datelor publicate în Rapoartele zilnice de piață a Bursei de Valori București, disponibile pe www.bvb.ro
2. Precizez că acest buletin are doar o valoare informativă și nu este o recomandare de a investi sau a nu investi în aceste instrumente, în general, sau într-un oarecare simbol în special.
3. Îi invit pe toţi cei care au păreri, idei sau propuneri faţă de subiectul tratat sau despre conţinutul acestui buletin, să le formuleze direct la comentarii sau să le transmită direct pe adresa de mail a autorului blogului.


Vă doresc o săptâmănă frumoasă cu tranzacţii profitabile !