Google+
Se afișează postările cu eticheta Traian. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Traian. Afișați toate postările

16 februarie 2014

TURBO buletin 70


Primăvara aduce optimismul în piață?


Contextul general privind piața de capital din România

Se încheie confuz săptămâna aceasta de tranzacționare. Unii indici ai pieței locale sunt pe plus, alții pe minus însă valorile sunt aprope de 0, în consecință nu se poate spune că există un trend conturat. Având în vedere că nici volumele schimbate în piață nu mai sunt așa de mari (-12% față de săptămâna trecută), înseamnă că ne aflăm întradevăr întro zonă de indecizie, traderii aștepând conturarea unei direcții.
  • Un efort conjugat, nerealizat de la relansarea bursei de valori, a adus la masa negocierilor pentru prima dată, reprezentanții Guvernului, Băncii Naționale Române, Autorității de Supraveghere Financiară, Bursei de Valori București și ai investitorilor instituționali în încercarea de a deschide mai mult bursa românească spre investitorii români și din străinătate.
  • Practica de consultare derulată de BVB și denumită FOCUS investitori i-a permis lui Traian Stan, reprezentanul micilor investitori, să pună în discuție adevătratele probleme cu care se confruntă micii investitori. Felicitări Traian și ai din partea mea toată susținerea.
  • Comunicatul ASF prin care SIF-urile pot să achiziționeze acțiuni la alte SIF-uri a impulsionat puțin piața, indicele SIF-urilor fiind cel care a crescut cel mai mult în această săptămână.
  • A început sezonul raportărilor rezultatelor preliminare pe anul 2013 a emitenților cotați la BVB. În această sptămână cele mai optimiste închideri de an au fost anunțate de Banca Transilvania (TLV).
  • Indicii piețelor externe s-au oprit din scăderi și pentru perioada următoare cei mai mulți investitori mizează pe direcția LONG pentru acești indici. Acest lucru ar aduce optimism în piață. Neexistând în această perioadă stiri negative, posibil ca opțiunea LONG pentru piața internațională să se transfere și pe piața locală.
  • Bursele internationale sunt pregătite pentru reveniri importante, fiind susținute de discursul noului presedinte FED, Janet Yellen, din Camera Reprezentantilor și totodată de raportările PIB peste așteptări anunțate în zona Euro.

Evenimentele punctuale, intervenite pe piața instrumentelor structurate românești, au fost următoarele:
  • Luni dimineața au fost comunicate noile bariere și prețuri de exercitare, valabile pentru certificatele turbo open-end emise de Erste Group Bank AG. Este o practică curentă ajustarea săptămânală a nivelului de barieră și a nivelului de exercitare pentru produsele tip open.
  • Vineri, timp de o jumătate de oră, BCR nu a asigurat cotațiile pentru produsele structurate emise. Acest lucru a înrăutățit în mod evident lichiditatea din piață, având în vedere faptul că ERSTE este emitentul cu cele mai multe simboluri tranzacționate.
  • Nu au existat alte comunicări privind produsele structurate. Nici un simbol nu a ieșit de la tranzacționare. Nu au fost simboluri noi care să intre la tranzacționare.
  • Pentru luni, 17 februarie, SSIF Broker anunță lansarea de noi produse structurate, construite pe activul suport DJI.

TURBO jurnal - sinteza săptămânală privind tranzacțiile cu structurate

Observațiile specifice produselor structurate pentru săptămâna bursieră încheiată, le-am sintematizat mai jos:
  • Instrumentele structurate au generat un volum de tranzacţii de 3,107 milioane de lei, valoare ce reprezintă 2,06% din rulajul săptămânii. Ponderea instrumentelor structurate, pe ansamblul anului 2014, este de 1,84% din total piață. Este o săptămână obișnuită din punct de vedere al volumului de instrumente structurate tranzacționat.
  • În săptămână încheiată s-au tranzacţionat 57 de simboluri cu instrumente structurate. Numărul mediu săptămânal de simboluri tranzacționate este de 47. Din acest punct de vedere, media săptămânală este sensibil depățită.
  • În săptămână încheiată s-au tranzacţionat structurate corespunzând la 15 active suport. Media săptămânală a activelor suport tranzacționate este de 14. Sub acest aspect avem iarăși o statistică obișnuită.
  • Volumul tranzacţiilor realizat de primele 3 simboluri reprezintă 63% din totalul realizat cu instrumente structurate. Media anuală a acestui indicator de dispersie este 60%. Avem deci o săptămână în care tranzacțiile cu volum mare au fost concentrate pe puține simboluri/active suport.
  • Volumul tranzacţiilor realizat de primele 10 simboluri reprezintă 90% din totalul realizat cu instrumente structurate. Media anuală pentru acest indicator este 87%. Din acest punct de vedere, nu avem modificări semnificative. Acest lucru ne arată că primele 10 simboluri tranzacționate au acoperit 90% din piața structuratelor. În acest mod ne putem concentra pe simbolurile care contează și ilustrează trendul pieței.
  • Topul săptămânal al activelor suport tranzacționate sunt: DAX, SP500 și GLD. În anul 2014 cele mai multe tranzacții s-au înregistrat cu activele suport: DAX, SP500 și WTI. Noutatea săptămânii o reprezintă interesul crescut pentru simbolurile construite pe suport GLD.
  • Cele mai mari creșteri de preț au fost înregistrate de simbolul EBDAXTL30 (+59,89%), BKSTXTL5 (+43,66%) respectiv EBDAXTL29 (+41,73%). Top 3 creșteri de preț din această săptămână este un top motivant, oferind teoretic randamente consistente.
  • Cele mai mari scăderi de preț au fost pe EBGLDTS16 (-62,00%) urmate de EBDAXTS31 (-45,99%) respectiv de EBDAXTS31 (-45,52%).
  • În această săptămână s-a stabilit un singur record: cele mai multe active suport tranzacționate (15).
  • Pentru săptămâna viitoare atenția o să fie ațintită asupra indicilor bursieri DJI, SP500, DAX și STX500. Se așteaptă o dezghețare a tranzacțiilor pentru aceste active suport.

Secţiunea 3 - Sentimentul cititorilor pe diferite teme

Începând cu luna ianuarie 2014, în fiecare ediție a buletinului, voi insera un mic chestionar. El este opțional.
Rolul chestionarului este de a introduce cititorul în problematica instrumentele structurale și a-l familiariza cu noțiunile legate de acest subiect.
Nu există răspunsuri bune sau răspunsuri greșite, chestionarul având doar rolul de a atarge implicarea cititorului.
Iar la final, o mențiune obligatorie: nu se solicită și nu se înregistrează identitatea celor care răspund la chestionar.

Așa că vă invit să răspundeți la întrebările de mai jos, mulțumindu-vă anticipat de colaborare.



Ne reîntâlnim duminica viitoare, la o nouă ediție TURBO buletin.
Vă doresc o săptâmănă frumoasă cu 
tranzacţii profitabile !


NOTE:
  • Precizez că acest buletin are doar o valoare informativă și nu este o recomandare de a investi sau a nu investi în aceste instrumente, în general, sau într-un oarecare simbol în special
  • Cei care au păreri, idei sau propuneri faţă de subiectul tratat, îi invit să le formuleze în caseta de comentarii de mai jos sau să le transmită direct pe adresa de mail a autorului blogului

10 octombrie 2013

Proiectul TURBO buletin împlinește un an de activitate




Odată cu apariția TURBO buletin 52, mai exact în 11 octombrie 2013, blogul meu aniversează un an de activitate. Ca interval de timp este puțin. Ca experiență pentru mine a însemnat destul de mult.
Scopul proiectului a fost să coaguleze în jurul acestui blog comunitatea restrînsă a celor care tranzacționează sau sunt interesați de produsele structurate listate la Bursa de Valori București.
În cele 12 luni care au trecut am încercat și am reușit să mențin ritmul constant de cel puțin un articol pe săptămână în care să surprind ce este relevant în piața românească a instrumentelor structurate. Această muncă s-a conturat în colecția TURBO buletin, care numără 52 de apariții. Suplimentar buletinului am avut încercări cu mici articole pe domeniu.

În acest prim an de activitate blogul meu a fost vizitat, conform statisticilor Google, de peste 3.400 ori. Având în vedere nișa destul de îngustă pe care este construit acest blog, pot să mă declar mulțumit. Din iulie 2013 mă aflu sub monitoizarea site-ului trafic.ro. Nu am făcut publicitate acestui blog și nici nu am utilizat instrumente de promovare. Am preferat să mențin un conținut curat și orientat scopului pentru care am inițiat acest proiect.
Recunosc însă faptul că blogul lui Traian Stan, mi-a adus cititori noi.

Am să încerc să fac în rândurile următoare, o scurtă analiză (publică) a proiectului meu, de promovare a produselor structurate. Mi-aș dori ca această analiză, realizată la moment de bilanț, să mă ajute să conturez direcțiile viitoare de dezvoltare.

Ce mi-a plăcut în primul an de activitate?

Am să încep evaluarea mea cu faptele care mi-au produs satisfacție, care le-am recepționat ca fiind pozitive și care au furnizat aceea energie necesară în menținerea proiectului. Ca orice inițiator de proiecte, mi-aș fi dorit ca aceste fapte și atitudini pozitive să fie cât mai multe.
1. A fost un an în care am învățat în domeniul instrumentelor structurale. Faptul că am trecut de la un simplu trader de certificate turbo la o persoană deschisă subiectului a fost un mare avantaj pentru mine. Pot spune, fără să greșesc cu nimic, că după un an de tranzacționare activă și studiu sunt mai bine pregătit teoretic și practic.
2. Faptul că am avut susținerea familiei, în special a soției mele, a fost un alt aspect deosebit. La primele numere atât soția cât și ficele mele m-au încurajat și uneori m-au ajutat în a corecta sau a pune în pagină unele secțiuni din articole. E minunat să ai pe cineva aproape, în momente în care ai multe idei, insă abilitățile necesare întreținerii unui blog sunt puține. Pentru tot efortul și înțelegerea lor, le mulțumesc. Vreau să amintesc aici, fără a face nomnalizări, despre ajutorul amicilor mei, pe care uneori îi mai bombardam cu ideile și întrebările mele. Le mulțumesc și lor.
3. O altă lecție învățată pe parcursul acestui an a fost disciplina pozitivă. Faptul că mi-am propus să scriu săptămânal cel puțin un articol l-am considera inițial un obiectiv relativ ușor de atins. Timpul însă a dovedit că și un asemena obiectiv se atinge destul de greu. Acum apreciez cu alți ochi pe autorii care reușesc să genereze zilnic conținut pe site-urile sau blogurile lor! Au fost situații în care am renunțat la mici plăceri de duminica și mi-am focalizat eforturile să termin articolul săptămânal. Deoarece mi-am propus să tratez evenimentele unei săptămâni încheiate, eram constrâns să lucrez doar sâmbata și duminica. Sâmbăta, de regulă, făceam calculele iar duminica mă ocupam de partea scrisă. A fost o singură săptămână în care am publicat doar luni buletinul. La acel moment nu știam că publicarea unui material finalizat se poate face și în lipsă la o anumită dată și oră...
4. Mi-a plăcut că am avut puterea să încerc mai multe formule de prezentare a materialelor. Desigur, acum când privesc în urmă, unele articole le-aș schimba, deoarece nu sunt mulțumit de ele. Am să le las totuși așa cum au fost ele postate inițial. Uneori este interesant să privești în urmă și să evaluezi de unde ai pornit și unde ai ajuns...

Ce nu mi-a plăcut în primul an de activitate?

Desigur, pe parcursul unui an, te întâlnești și cu aspecte mai puțin plăcute. Nici acest proiect nu a făcut excepție. Dacă ar fi să nominalizez aspectele mai puțin plăcute din acest proiect, ele ar fi următoarele:
  • Am primit puține comentarii sau observații la articolele postate pe blog. Mi-ar fi plăcut să fie mai multe
  • Visul meu de a realiza o comunitate virtuală a celor care tranzacționează produse structurate mi se pare încă departe ... însă cred în el și o să promovez mai departe această idee
  • Nu am reușit să fac secțiunea GLOSAR a blogului, chiar dacă un cititor mi-a sugerat acest lucru. Am adunat ceva material însă modalitatea tehnică mă depășește. Sper să mă familiarizez cu partea tehnică a administrării blogului.

Ce-mi doresc pentru următorul an de activitate?

Intrând în cel de-al doilea an de activitate al proiectului meu, mi-aș dori foarte mult:
  • să pot crea în jurul blogului o comunitate a celor care sunt interesați (teoretic sau chiar practic) de tranzacționarea produselor structurate
  • să pot crea un site cu această tematică (blogul am să-l las doar pentru buletinul săptămânal)
  • să-mi aduc contribuția la dezvoltarea bursei românești și la a încuraja pe fiecare cititor să dețină în portofoliu de acțiuni sau alte valori mobiliare (altfel spus să devină un investitor). Consider contribuția mea mică la acest deziderat generos "dezvoltarea pieței de capital românească" însă știu că înseamnă mai mult decât a nu face nimic.

Desigur, au fost momente când simțeam că doresc să abandonez proiectul. Însă m-am capacitat și mi-am propus să ajung până la împlinirea unui an de activitate. Voiam să-mi dovedesc mie că pot să susțin o idee, un crez, pe o perioadă mai lungă de timp. Mi-am dorit întodeauna să aparțin unei colectivități a traderilor de produse structurate. Această colectivitate încă nu există conturată. Sunt însă convins că în timp ea se va coagula. Din acest punct de vedere, proiectul TURBO buletin a fost pentru mine un exercițiu de voință. Acum sunt convins că nu o să mai iau în calcul abandonarea proiectului. Dimpotrivă, voi lucra la dezvoltarea lui, deoarce cred că această comunitate restrânsă a traderilor de structurate se va contura în timp.

Proiectul mi-a fost util pe toată această perioadă deoarece m-a ajutat să am disciplină în studiu și în modalitatea de a calcula, executa și interpreta tranzacțiile cu produse structurate.

Relizez acum că această preocupare constantă a mea a depășit de mult stadiul de hobby, devenind o parte din rutina mea. Faptul că am avut peste 3.400 de accesări mă determină să continuu și să dezvolt acest proiect.
Până atunci, vă spun de 52 de ori “MULȚUMESC”, pentru că ați fost alaturi de mine în cele 52 de săptămâni de cînd am inițiat acest proiect. Sper să putem sărbători împreună și următoarele aniversări.

Faptul că acest proiect a dăinuit fără nici o susținere externă consider că este o performanță care mă determină să-l mențin activ. Cel puțin până la finele anului 2013 o să păstrez această variantă editorială. Apoi, în vacanța de iarnă, voi revizui probabil proiectul pe ansamblul lui. Mi-aș dori mult să primesc propuneri și sugestii din partea cititorilor privitor la îmbunătățierea acestui proiect.

Un prim pas pentru a dezvolta o relație bidirecțională cu cititorii este și acest prim chestionar care reușesc să-l public pe blog. Fiind primul, poate că el nu este redactat în cea mai potrivită versiune. Însă orice trebuie să aibă un început...
Am rugămintea să-l completați. Nu durează decât două minute. Sincer, mi-aș dori să aflu părerile voastre.




Vă mulțumesc pentru interesul acordat și vă aștept cu propuneri care să susțină sau să dezvolte acest proiect.

20 ianuarie 2013

TURBO buletin 15




Un gând bun pentru bloggerul TRAIAN

Încheiem săptămâna a 3-a din acest an. Evenimentele publice de reţinut: vizita delegaţiei FMI în România, la Consiliul Superior al Magistraturii - alegerea vicepreşedintelui se amână, preşedintele ţării refuză propunerile ministrului justiţiei pentru nominalizarea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, respectiv, de procuror-şef al Direcţiei Nationale Anticorupţie. Ca la fiecare început de mandat a fiecărui guvern, izbucneşte iar scandalul spaţiilor şi al chiriilor plătite către RAAPPS (Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat).

Urmăresc de câţiva ani un blog dedicat tranzacţiilor bursiere, scris de bloggerul Traian. A fost pentru mine un fel de şcoală şi în egală măsură un model care m-a inspirat când am demarat blogul meu şi proiectul TURBO buletin. Am ajuns pe blogul lui TRAIAN prin intermediul altui blog, la fel de drag mie, Milionarul Mioritic. Înţeleg că cei doi autori, Traian şi Luca, sunt prieteni. Îi ştiu pe cei doi autori doar din blogurile lor. Sper să am şansa să-i cunosc şi să ne vedem în realitate. Din nefericire, din cauza sănătăţii, Traian este nevoit să-şi reducă, pentru o perioadă, activitatea de autor. Sper ca această pauză să fie cât mai scurtă şi el să revină cu profesioinalismul şi dăruirea de care a dat dovadă atâţia ani. Îţi doresc reîntoarcere grabnică, Traian.

În zona instrumentelor structurate, este de reţinut faptul că două simboluri părăsesc piaţa şi şase noi titluri intră la tranzacţionare. În secţiunea a 5-a, TURBO jurnal, am prins mai multe amănunte despre această săptămână.




Secţiunea 1 - Ponderea produselor structurate în totalul tranzacţiilor la BVB

Tabloul general al grupelor de instrumente tranzacţionate, în perioada analizată la Bursa de Valori Bucureşti, este prezentat mai jos. Clasificarea instrumentelor este cea făcută de bursă, tabelul sintetizând rapoartele zilnice emise de Bursa de Valori Bucureşti. Pentru a face o analiză comparată, relevantă este ponderea fiecărui instrument în totalul tranzacţiilor săptămînale înregistrate. Procentul respectiv ne arată interesul traderilor pentru acel tip de instrumente.






Tabelul de mai sus s-a obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a B V B, disponibile pe www.bvb.ro

Instrumentele structurate înregistează un volum de tranzacţii în valoare absolută de 6,47 milioane de lei. Valoarea tranzacţiilor este mai mare faţă de săptămâna precedentă. Ponderea instrumentelor structurale din totalul tranzacţiilor urcă în această săptămână la 4,72%, ajungând astfel la aproape 5% din valoarea tranzacţiilor derulate de Bursa de Valori Bucureşti.

  • Ziua cu volumul cel mai mare de tranzacţionare este joi: (1,89 milioane lei).
  • Ziua cu volumul cel mai mic de tranzacţionare este marţi: (0,89 milioane de lei)
  • Se stabileşte în această săptămână un nou maxim zilnic al anului 2013




    Secţiunea 2 - Clasamentul simbolurilor după volumele de tranzacţionare, în ordine descrescătoare

    Instrumentele structurale sunt simboluri cu o periadă scurtă de valabiltate deoarece fiind foarte volatile ele sunt emise pentru o perioadă scurtă de timp, maxim 12 luni, sau o parte din ele ies de la tranzacţionare înainte de data maturităţii, ca urmare a atingerii barierei fixate la lansare. Instrumente structurate tranzacţionabile la finele acestei săptămâni pe piaţa românească, conform secţiunii dedicate acestor instrumente, pot fi grupate astfel:

  • 56 Certificate TURBO (din care 7 suspendate)
  • 9 Certificate INDEX
  • 3 Certificate BONUS
  • În tabelul de mai jos, am grupat toate tranzacţiile realizate la nivelul fiecărui simbol, pe parcursul săptămânii analizate, indiferent de ziua de tranzacţionare. Încerc să evidenţiez în acest tabel, grupat pe fiecare simbol, variaţia preţului mediu, minimele şi maximele săptămânale şi anuale, numărul de tranzacţii şi volumul bănesc realizat. Acesta este practic tablul general de tranzacţionare şi este punctul de plecare a analizelor care le fac pentru săptămâna în curs.






    Tabelul de mai sus s-a obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a B V B, disponibile pe www.bvb.ro

    În perioada analizată, s-au derulat un număr de 3.053 de tranzacţii cu instrumente structurate în care s-au schimbat peste 770.000 de certificate, fiind implicate 50 de simboluri, din totalul celor 61 disponibile la tranzacţionare. Săptămâna anterioară s-au înregistrat tranzacţii cu un număr de 44 de simboluri.

    Campionul lichidităţii se menţine şi în această săptămână simbolul BKDOWTS2. Pe locul doi se situează EBSPTS2, simbol intens tranzacţionat probabil datorită faptului că a ajuns în proximitatea barierei. Ultimul loc de pe podium este ocupat, în premieră de la introducerea acestui tip de instrumente, de Certificatul Bonus construit pe activul suport aur.

    Statistica săptămânală a simbolurilor tranzacţionate cu produse structurate la Bursa de Valori Bucureşti, suferă următoarele modificări:

    • Numărul de simboluri tranzacţionate: 50
    • Numărul de simboluri ieşite de la tranzacţionare: 2 (EBWTITS15, BKDOWTS3)
    • Numărul de simboluri intrate la tranzacţionare: 6 (EBEBSTL9, EBEBSTS12, EBEBSTS13, EBDAXL23, EBSPTL6 şi EBSPTS6)

    Pe coloana a 4-a a tabelului constatăm că instrumentele structurate în perioada analizată au avut preţuri medii săptămânale care au oscilat între scăderi de -8,33% şi creşteri de 8,82%. Este un interval de variaţie motivant pentru investitorii care iubesc volatilităţile în piaţă.

    Volumul tranzacţiilor realizat de primele 3 simboluri reprezintă 68,62% din totalul tranzacţiilor realizate cu instrumente structurate. Titlurile care au generat peste 80% din volumul tranzacţiilor ocupă primele 5 poziţii din tabelul de mai sus.




    Secţiunea 3 - Clasamentul volumelor, în funcţie de activul suport şi emitenţi

    Fiecare activ suport stă la baza construcţiei unuia sau a mai multor simboluri de certificate. În această secţiune sunt prezentate cumulat toate simbolurile care s-au tranzacţionat, în săptămâna analizată, în jurul unui activ suport. Pentru a uşura comparaţiile după activul suport am ordonat descrescător, după valoarea tranzacţionată, simbolurile în cadrul aceleiaşi familii, indiferent de emitent sau tipul de certificat.






    Tabelul de mai sus s-a obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a B V B, disponibile pe www.bvb.ro

    Constatăm că numărul activelor suport tranzacţionate în această săptămână a fost 12, număr identic cu cel de săptămâna trecută.

    Clasamentul celor mai tranzacţionate active suport este identic cu cel de săptămâna trecută, respectiv: DJI, DAX şi S&P500. Se menţine interesul ridicat şi în această perioadă pentru indicele pieţei americane DJI şi pentru indicele european DAX. Acesta este podiumul consacrat şi la nivelul întregului an 2012.

    În această săptămână simbolurile construite pe activul suport oferit de acţiunile româneşti FP, SNP şi TLV s-au aflat la tranzacţionare. Simbolurile construite pe baza FP ocupă un onorant loc 6, devansând active suport cu notorietate presum SLV sau WTI.

    Clasamentul construit pe baza volumului de tranzacţii derulat prin intermediul celor trei furnizori de lichiditate se modifică comparativ cu săptămâna precedentă. Pe primul loc se instalează ERSTE prin BCR, SSIF Broker se menţine în urmărire şi ultimul loc îi revine lui Raiffeisen Centrobank AG. Se restabileşte astfel clasamentul consacrat înregistrat la nivelul anului 2012. Din această săptămână se refac clasamentele anuale de anul trecut atât pentru cele mai tranzacţionate active suport cât şi pentru furnizorii de lichiditate.
    (Înţelegem prin furnizori de lichiditate brokeri care asigură permanent oferte de cumpărare/vânzare pentru un simbol, garantând astfel execuţia şi lichiditatea ordinelor în piaţă).




    Secţiunea 4 - Statistica tranzacţiilor după activele suport, pe zile de tranzacţionare

    În tabelul de mai jos se regăsesc însumate pe fiecare zi de tranzacţionare toate simbolurile construite pe baza unui suport activ. Statistica este întocmită doar pentru Certificatele TURBO, separat pe cele două opţiuni Short şi Long. Din această cauză totalul săptămânal din această secţiune poate să difere uneori de totalul corespunzător instrumentelor structurate din Secţiunea 1, unde sunt însumate toate tranzacţiile cu Certificate Index, Bonus, şi TURBO.






    Tabelul de mai sus s-a obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a B V B, disponibile pe www.bvb.ro

    Analizând volumul zilnic şi săptămânal tranzacţionat pe fiecare activ suport şi comparând ponderea tranzacţiilor short şi long, putem face următoarele aprecieri cu privire la opţiunea traderilor:

  • Active suport cu opţiunea SHORT evidentă, (unde ponderea opţiunilor >0,75%): DJI, S&P500 şi DAX
  • Active suport cu opţiunea LONG evidentă, (unde ponderea opţiunilor >0,75%): EBS, GLD, SLV şi FP
  • Active suport indecise (unde ponderea long/short aproximativ echilibrată): SNP şi WTI

  • Interesul investitorilor pentru Certificatele Index şi pentru Certificatele de tip Bonus a crescut, volumul însumat al acestora fiind de peste 777 mii lei, realizat în special de Certificatele de tip Bonus, adică 12% din volumul săptămânal tranzacţionat al instrumentelor structurate.




    Secţiunea 5 - TURBO jurnal

    Aspectele mai importante referitoare la tranzacţionarea instrumentelor structurate, în săptămâna analizată, sunt prezentate mai jos. Ele sunt observaţii personale şi din această perspectivă pot fi considerate subiective.

    Luni
  • Lichiditate bună, peste 1,3 milioane lei.
  • Top creşteri: EBEBSTL8 (+14,4%), EBEBSTL7, EBEBSTL6.
  • Top scăderi: RCSNPTS1(-51,3%), EBWTITS15, EBDAXTS21.
  • Schimbări în clasamentul furnizorilor de lichiditate: ERSTE se instalează pe prima poziţie.
  • Volum interesant de tranzacţii pe S&P500. Să prevestească ceva această efervescenţă?

  • Marţi
  • Lichiditate relativ modestă de 0,89 milioane lei, comparativ cu secţiunea acţiunilor care trece de 29 milioane de lei.
  • Top creşteri: EBDAXTS20 (+13,57%), EBGLDTL10, RCSNPTL1.
  • Topul săderilor de azi: RCSNPTS1 (-18,92%), EBDAXTL22, EBEBSTL8.
  • Top volume înregistrate azi: BKDOWTS2, EBDAXTS20, EBDAXTS21.

  • Miercuri
  • Lichiditatea revine la valori normale, ajungând la 1,22 milioane lei. Ea a fost însă realizată în ultima oră de tranzacţii, în special pe simbolurile construite pe activele suport DJI şi S&P500, ambele cu opţiunea short.
  • Volumul de tranzacţii înregistrat după ora 16 este probabil un indiciu că traderii aşteaptă deschiderea bursei americane (poate fi o ipoteză de lucru).
  • Top creşteri: RCSNPTL1 (+20,00%), EBDAXTL21, RCSNPTL1.
  • Topul săderilor de azi: EBEBSTL7 (-9,78%), EBEBSTL8, EBWTITS15.
  • Top volume înregistrate azi: BKDOWTS2, EBSPTS2, EBEBSTL4.

  • Joi
  • O zi care stabileşte un nou record: volumul zilnic al instrumentelor tranzacţionate fiind azi de 1,89 milioane de lei.
  • Până la ora 16 volumul tranzacţionat era de 0,32 milioane lei. Practic volumul de tranzacţii s-a realizat după ora 16.
  • Un fapt interesant, până la ora 11, toate tranzacţiile derulate erau verzi, adică numai preţuri în creştere
  • Top creşteri: EBDAXTL22 (+9,67%), EBGLDTL10, EBWTITL11.
  • Topul săderilor de azi: EBWTITS15 (-14,86%), EBWTITS14, BKDOWTS3.
  • Top volume înregistrate azi: EBGLDBN1, BKDOWTS2, EBDAXTS20.
  • Cel mai tranzacţionat simbol de azi a fost Certificatul Bonus pe aur.
  • Simbolul EBWTITS15 iese de la tranzacţionare prin atingerea barierei.

  • Vineri
  • Ziua debutează prin retragerea de la tranzacţionare a simbolului BKDOWTS3, prin atingerea barierei.
  • Apar şi veşti bune: de azi intră la tranzacţionare 6 simboluri lansate în piaţă de Erste Group Bank AG în sectorul Produse Structurate. Acestea au activ suport acțiuni emise de Erste Group Bank AG, indicii DAX și S&P 500. Ele sunt: EBEBSTL9, EBEBSTS12, EBEBSTS13, EBDAXL23, EBSPTL6 şi EBSPTS6.
  • Şi azi cele mai mari volume de tranzacţionare s-au înregistrat după ora 16. Se confirmă oare supoziţia formulată cu privire la orarul bursei americane?
  • Spre finalul zilei aflăm că şi SSIF Broker lansează de luni două noi instrumente: BKDOWTL5 şi BKSTXTS3. Aceste certificate au ca activ suport indicii Dow Jones Industrial Average şi Euro Stoxx50.
  • Top creşteri: RCSNPTS1(+27,27%), EBSLVTL7, EBEBSTS12.
  • Topul săderilor de azi: RCSNPTL1(-4,38%), EBEBSTL9, BKDOWTS2.
  • Top volume înregistrate azi: BKDOWTS2, EBSPTS2, EBGLDTL11.







  • NOTE:

    1. Tabelele de mai sus s-au obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a Bursei de Valori Bucuresti, disponibile pe www.bvb.ro 

    2. Vreau să fac precizarea că acest buletin nu este o recomandare de a investi în aceste instrumente în general sau întrun oarecare simbol în special.


    Vă doresc o săptâmănă bună cu tranzacţii profitabile !