Google+
Se afișează postările cu eticheta obligatiuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta obligatiuni. Afișați toate postările

24 august 2014

TURBO BULETIN - Săptămâna 34


Aspectele relevante pentru acestă săptămână bursieră la Bursa de Valori București le-am sintetizat în secțiunile de mai jos:

Piața acțiunilor:

  • Valoarea săptămânală totală tranzacționată la Bursa de Valori București, incluzând toate instrumentele, a fost de 168 milioane de lei, comparativ cu săptămâna trecută, când s-au tranzacționat 206 milioane lei.
  • Media săptămânală a tranzacțiilor pentru anul în curs este de 253 milioane lei.
  • Indicii bursieri au avut evoluții mixte încadrându-se în intervalul -1,16% (BET-FI) și +1,57% (BET-NG).
  • Top 3 simboluri tranzacționate în această săptămână au fost: FP, SNG și TEL.
  • Cea mai mare diminuare de preț, pe acțiunile lichide, a fost la SIF3 (-5,68%).
  • Cea mai mare creștere de preț, pe acțiunile lichide, a fost la BIO (+6,26%).
  • Jumătate din afacerile Semestrului I 2014 din România sunt derulate de primele 1.200 de companii
  • Rata șomajului, la finele Semestrului I, în România era de 5,09%, sub media EU.
  • FP - se pregătește de un nou program de răscumpărare de acțiuni, anul acesta
  • BIO - Biofarm Bucureşti începe, pe 26 august, răscumpărarea a 10% din acţiuni, conform deciziei AGA
  • BVB - Cele mai mari companii listate la bursa au rezerve de cash de 15 miliarde de lei
  • SNG - Scumpirea gazelor a propulsat companiile din domeniu in topul celor mai profitabile societati
  • TEL - Statul vrea una sau doua distributii din ce scoate Enel la vanzare. Chinezii de la State Grid vor totul
  • BCC - La finalul săptămânii se înregistrază o activitate intensă, cu creșteri de preț. Se anunță ceva???
  • ASF - Reduce tarifele și comisioanele pentru tranzacțiile cu obligațiuni. Pregătire listare obligațiuni de 1.000 lei


Piața instrumentelor structurate:

  • Media zilnică tranzacționată a săptămânii de 631 mii lei
  • Media zilnică tranzacționată a anului este de 673 mii lei
  • Cele mai tranzacționate active suport ale săptămânii: DAX, DJI și SNG
  • Cele mai tranzacționate active suport ale anului: DAX, DJI, SP500
  • Cele mai mari creșteri de preț: BKDOWTL11 (+32,83%)
  • Cele mai mari scăderi de preț: BKDOWTS11 (-44,22%)
  • S-au tranzacționat instrumente structurate aferente la 13 active suport
  • Primele 8 simboluri au realizat 80% din volumul de tranzacții
  • Au fost tranzacționate un număr de 46 de simboluri în această săptămână
  • O săptămână obișnuită, fără realizări spectaculoase, valoriile fiind aproape de mediile anului
  • De remarcat galopul imprimat indicelul S&P500 în ultimele trei săptămâni
  • Evenimentele din Ucraina a u speriat în ultimele două zile investitorii, indicii bursieri depreciindu-se
  • Perechea valutară EUR/USD se pare că încă este ăn cădere liberă. Pragul psihologic de 1,3 este aproape
  • Revenire economiei americane si asteptarile de crestere a dobanzii cheie de catre Rezerva Federala vor trage in jos aurul pana la sfarsitul anului, insa impactul va fi unul limitat. (Sursa: Capital Economics)
  • Scaderi pe linie la consumul de energie, gaze și petrol în România


Sinteza tranzacțiilor cu instrumente structurate pentru săptămâna încheiată este prezentată în tabloul general de mai jos:






NOTE:

1. Tabelul de mai sus s-au obținut prin prelucrarea Rapoartelor zilnice de piață ale BVB, disponibile pe www.bvb.ro
2. Precizez că acest buletin are doar o valoare informativă și nu este o recomandare de a investi sau a nu investi în aceste instrumente, în general, sau într-un oarecare simbol în special.
3. Îi invit pe toţi cei care au păreri, idei sau propuneri faţă de subiectul tratat sau despre conţinutul acestui buletin, să le formuleze direct la comentarii sau să le transmită direct pe adresa de mail a autorului.

5 mai 2013

TURBO buletin 29



Veştile bune readuc optimismul în piaţă


Principalele ştiri bursiere ale săptămânii sunt grupate mai jos.

Randamentul obligaţiilor în lei la trei ani a atins minimul istoric 4,9%. ARTICOL
Lichiditatea totală la BVB a urcat la maximul ultimilor doi ani, în urma ofertei publice TGN. ARTICOL
Rezultatele ofertei Transgaz au dus rulajul BVB la maximul ultimilor doi ani. ARTICOL
Speculatorii de la SIBEX anticipează creşterea aurului pentru perioada următoare. ARTICOL
Ruşanu: Este posibil să se facă un audit intern la CNVM, CSA şi CSSPP. ARTICOL
Mark Gitenstein il inlocuieste pe demisionarul Cristian Buşu la Fondului Proprietatea. ARTICOL
Preşedintele BVB: Piaţa de capital românească are resurse pentru tranzacţii mai mari. ARTICOL
Acţiunile SIF Banat-Crişana au pierdut 13% în două zile după ce investitorii au rămas fără dividende. ARTICOL
SIF Transilvania trece la sistemul dualist de conducere. ARTICOL
BVB începe vineri tranzacţionarea noii tranşe de acţiuni Transgaz. ARTICOL
Obiectivul Fondului Proprietatea: creşterea preţului acţiunii cu 50%. ARTICOL
De luni, 12 noi instrumente structurate intră la tranzacţionare. ARTICOL
Estimarile analistilor pentru 2013: Actiunile asteptate sa aduca cele mai mari castiguri. ARTICOL
Deficitul bugetar a ajuns la 4,2 miliarde de lei dupa trei luni, cu 300 milioane de lei sub tinta convenita cu FMI. ARTICOL
Google România lansează, joi, versiunea în limba română a site-ului YouTube. ARTICOL


Secţiunea 1 - Ponderea produselor structurate în totalul tranzacţiilor la BVB

Tabloul general al grupelor de instrumente tranzacţionate, în săptămâna trecută, este prezentat mai jos. Clasificarea instrumentelor aparţine bursei, tabelul sintetizând rapoartele zilnice emise de Bursa de Valori Bucureşti.
Pentru a face o analiză comparată, relevantă este ponderea fiecărui instrument în totalul tranzacţiilor săptămânale. Consider că procentul respectiv ne arată interesul traderilor pentru acel tip de instrument.




Tabelul de mai sus s-a obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

Instrumentele structurate înregistează un volum de tranzacţii de 20,69 milioane de lei. Valoarea tranzacţiilor în această săptămână este mai mică, comparativ cu săptămâna precedentă, când volumul acestea era de 23,35 milioane lei.
Ponderea instrumentelor structurale în totalul tranzacţiilor săptămânale se situează la 4,43% iar media anuală este 6,78%.
Prezint mai jos, statistica săptămânală cu instrumente structurale tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti:
  • Ziua cu volumul cel mai mare de tranzacţionare a fost marţi, când lichiditatea a fost de 6,547 milioane lei
  • Ziua cu volumul cel mai mic de tranzacţionare a fost vineri, când lichiditatea a fost de 2,368 milioane lei
  • Media zilnică săptămânală a tranzacţiilor realizate cu instrumente structurate este de 4,139 milioane de lei
  • Volatilitatea simbolurilor în această săptămână se situează în intervalul -48% până la +83%
Prezint mai jos, statistica anuală cu instrumentele structurate tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti:
  • Cea mai mare valoare zilnică tranzacţionată a fost de 6,547 milioane lei, realizată marţi, 23.04.2013
  • Cea mai mică valoare zilnică tranzacţionată a fost de 0,062 milioane lei, realizată vineri, 29.03.2013
  • Media zilnică anuală a tranzacţiilor realizată cu instrumente structurate este de 2,377 milioane lei


Secţiunea 2 - Clasamentul simbolurilor după volumele de tranzacţionare, în ordine descrescătoare

Instrumentele structurate sunt titluri cu o perioadă redusă de valabiltate datorită volatilităţii lor. De regulă, ele sunt emise pentru o perioadă scurtă de timp, maxim 12 luni. Practica dovedeşte că o parte din ele ies de la tranzacţionare înainte de data maturităţii, ca urmare a atingerii barierei.
Instrumente structurate tranzacţionabile, la finele acestei săptămâni pe piaţa românească, conform secţiunii dedicate acestor instrumente, sunt:
  • 58 Certificate TURBO (din care 14 suspendate)
  • 9 Certificate INDEX
  • 5 Certificate BONUS
În tabelul de mai jos, am grupat toate tranzacţiile săptămânale realizate la nivelul fiecărui simbol, indiferent de ziua de tranzacţionare. Am dorit să evidenţiez astfel, grupat pentru fiecare simbol, variaţia săptămânală a preţului mediu, minimele şi maximele săptămânale, minimele şi maximele anuale, numărul de tranzacţii şi volumul bănesc realizat.
Acesta este tabloul general de tranzacţionare şi este punctul de plecare al analizelor care le fac pentru săptămâna în curs.




Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa B V B, disponibile pe www.bvb.ro

În perioada analizată s-au derulat 5.881 de tranzacţii în care s-au schimbat în piaţă 2.373.374 instrumente, fiind implicate 41 de simboluri, din totalul celor 58 disponibile la tranzacţionare. Săptămâna anterioară s-au înregistrat tranzacţii cu un număr de 44 de simboluri.
Podiumul celor mai lichide simboluri, în ordine descrescătoare, este ocupat de simbolurile: EBDAXTS21, EBSPTS7 şi BKDOWTS5.
Volumul tranzacţiilor realizat de primele 3 simboluri reprezintă 72% din totalul realizat cu instrumente structurate.
Simbolurile care au generat peste 80% din volumul tranzacţiilor ocupă primele 5 poziţii din tabelul de mai sus.
Aceste date statistice ne ajută să analizăm starea din piaţă urmărind activitatea doar pe acele câteva simboluri care sunt reprezentative la nivelul săptămânii.


Secţiunea 3 - Clasamentul volumelor, în funcţie de activul suport şi emitenţi

Pe baza fiecărui activ suport se emite unul sau mai multe instrumente structurate. În această secţiune sunt prezentate cumulat toate simbolurile care s-au tranzacţionat în săptămâna analizată grupate pe activ suport de bază. Pentru a uşura comparaţiile am ordonat descrescător tranzacţiile pe fiecare activ suport, indiferent de emitent sau tipul de instrument.
Deducem de aici interesul traderilor pentru fiecare activ suport.




Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

În această săptămână s-au tranzacţionat 11 active suport, faţă de 12 în săptămâna trecută.
Clasamentul celor mai tranzacţionate active suport este ocupat de aceiaşi actori ca săptămâna trecută dar în altă ordine: DAX, SP500 şi DJI. Din nou, indicii bursieri sunt cei care ocupă primele trei poziţii în clasamentul săptămânal al lichidităţii generale, ei realizând 93% din tranzacţiile săptămânii.
În săptămâna analizată simbolurile construite pe activul suport oferit de acţiunile româneşti FP, SNP şi TLV s-au aflat la tranzacţionare, însă volumele schimbate în piaţă au fost relativ reduse.
Clasamentul volumelor tranzacţionate de furnizorii de lichiditate se păstrează identic cu cel de săptămâna trecută. Pe primul loc se află ERSTE prin BCR, pe locul doi SSIF Broker iar pe ultimul loc se situează Raiffeisen Centrobank AG. Se menţine astfel clasamentul consacrat al acestui an. ERSTE group se remarcă iar prin volumul mare de tranzacţii.
(Înţelegem prin furnizori de lichiditate brokeri care asigură permanent oferte de cumpărare/vânzare pentru un simbol, garantând astfel execuţia şi lichiditatea ordinelor în piaţă).



Secţiunea 4 - Statistica tranzacţiilor după activele suport, pe zile de tranzacţionare

În tabelul de mai jos am prezentat zilnic tranzacţiile care au la bază un anumit activ suport. Astfel, se regăsesc însumate pentru fiecare zi de tranzacţionare toate simbolurile construite pe baza unui suport activ, indiferent de emitent sau de furnizorul de lichiditate. Pentru fiecare activ suport sunt evidenţiate separat tranzacţiile Short şi Long.
În acest mod se vede foarte clar care au fost opţiunile traderilor pentru fiecare activ suport în fiecare zi de tranzacţionare. Statistica include doar Certificatele Turbo, grupate aşa cum am specifict mai sus, pe cele două opţiuni Short şi Long. Din această cauză, totalul săptămânal al acestei secţiuni diferă uneori de totalul din Secţiunea 1, unde regăsim însumate tranzacţiile cu toate tipurile de instrumente: Certificate Index, Certificate Turbo şi Certificate Bonus.




Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

Analizând volumul zilnic şi săptămânal tranzacţionat pe fiecare activ suport şi comparând ponderea tranzacţiilor Short şi Long, se constată următoarele tendinţe:
  • Active suport cu opţiunea SHORT (unde ponderea tranzacţiilor >0,70%): DAX, SP500, DJI şi FP
  • Active suport cu opţiunea LONG (unde ponderea tranzacţiilor >0,70%): WTI
  • Active suport indecise (unde ponderea long/short este aproximativ echilibrată): EBS şi SNP
Pentru celelalte active suport, volumul tranzacţiilor fiind mic, este greu de a indica o tendinţă privind evoluţia.

Interesul investitorilor pentru Certificatele Index şi Certificatele de tip Bonus în această săptămână a fost mic comparativ cu alte perioade, valoarea acestora fiind de 393 mii lei, adică sub 2% din tranzacţiile cu instrumente structurate.



Secţiunea 5 - TURBO jurnal

Aspectele statistice privind tranzacţionarea instrumentelor structurate, sunt sistematizate în această ultimă secţiune a buletinului. Am ales varianta tabelară pentru a prezenta sistematic, unitar şi în condiţii comparabile săptămâna analizată. Fiecare zi de tranacţionare are rezervată o coloană iar ultima coloană cuprinde sinteza săptămânală conţinând aceiaşi indicatori urmăriţi zilnic. Tabelul grupează informaţiile care prezintă specificul unei perioade de tranzacţionare, respectiv:
  • Lichiditatea - ne indică valoarea în milioane lei a instrumentelor structurate tranzacţionate;
  • Top 3 cele mai tranzacţionate active suport - are rolul de a arăta care au fost cele mai căutate active suport ale zilei. Grupează toate tranzacţiile efectuate pe un acelaşi activ suport, indiferent de tipul instrumentului (certificat turbo, bonus sau index) sau de emitent.
  • Ponderea primelor trei active - este indicat procentul deţinut de primele trei active suport în totalul valoric al instrumentelor structurate tranzacţionate la nivelul zilei. Acest indicator ne arată care este gradul de concentrare a pieţei, sau spus altfel, cât din piaţă este ocupată de primele trei active suport.
  • Top 3 simboluri tranzacţionate - sunt prezentate primele 3 titluri tranzacţionate, descrescător după valoarea tranzacţionată, exprimată în milioane lei.
  • Top 3 creşteri de preţ - sunt prezentate simbolurile care au avut cea mai mare creştere procentuală a preţului în ziua respectivă. Împreună cu următorul indictor ne arată gradul de volatilitate din piaţă.
  • Top 3 scăderi de preţ - sunt prezentate simbolurile care au avut cea mai mare scădere procentuală a preţului în ziua respectivă. Cu cât volatilitatea (fluctuaţia) este mai mare, de regulă, cu atât simbolurile respective devin mai căutate de traderi.




Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro





NOTE:

1. Tabelele de mai sus s-au obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a Bursei de Valori Bucuresti, disponibile pe www.bvb.ro
2. Precizez că acest buletin nu este o recomandare de a investi în aceste instrumente, în general, sau într-un oarecare simbol în special.
3. Îi invit pe toţi cei care au păreri, idei sau propuneri faţă de subiectul sau despre conţinutul acestui buletin, să le expună direct la comentarii sau pe adresa de mail a autorului blogului.


Vă doresc o săptâmănă bună cu tranzacţii profitabile !