Google+
Se afișează postările cu eticheta cotaţii permanente în piaţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cotaţii permanente în piaţă. Afișați toate postările

24 martie 2013

TURBO buletin 24



Ciprul caută salvarea cu ajutorul "Planului B"


Problema cipriotă încă nu şi-a găsit rezolvarea. Parlamentul de la Nicosia discută, după cîteva tenative nereuşite de împrumut extern, de o alternativă denumită "Planul B". Acest plan ar urma să cuprindă un set de măsuri care să disponibilizeze/genereze cele 5,8 miliarde de euro necesare deblocării ajutorului european de 10 miliarde de euro. Prăbuşirea sistemului bancar trebuie evitată. Cetăţenii sunt în derută deoarece timp de o săptămână băncile au fost închise. Vineri au intrat în grevă şi funcţionarii din bănci. Măsurile trebuie formulate rapid, marţi fiind prima zi în care se estimează redeschiderea bancilor.

În aceste condiţii, speculatorii menţin pentru următoarea perioadă, scenariul în care EUR scade iar USD creaşte.

La Bursa de Valori Bucureştim volumul tranzacţiilor a ajuns la 189 miliane lei, cu ceva mai mare decît intervalul obişnuit de 100 - 125 milioane de lei săptămânal. Lupta pentru şefia SIF-urilor determină tranzacţii mai multe în piaţă, comparativ cu o săptămână obişnuită.
Prezint mai jos câteva dintre evenimentele reprezantive, din acestă săptămână, la Bursa de Valori Bucureşti.
  • Atenţia investitorilor a fost axată în special pe acţiuni lichide, cele mai vizate fiind: FP, SIF-uri, SNP, BRD, TLV.
  • Anul trecut, conform datelor Fondului de Compensare a Investitorilor, numărul conturilor deschise la BVB era de aproape 81.000, cu aproape 7.000 mai puţine decât în 2011. Ceea ce surprinde însă este numărul investitorilor activi de la BVB, care este de doar câteva mii, circa 5% din totalul conturilor existente. Deducem de aici că de la an la an, numărul jucătorilor în piaţă este din ce în ce mai mic. O situaţie oarecum anormală, comparativ cu statele din UE.
  • Senatul a aprobat luni înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care va prelua sub umbrela sa piaţa de capital, sitemul asigurărilor şi cel al pensiilor private. După înfiinţarea ASF, instituţiile actuale - CNVM, CSA şi CSSPP vor fi absorbite.
  • Bursa de Valori Bucureşti a lansat marţi o nouă convocare pentru acţionari, a doua oară în acest an, pentru a stabili politica tarifară. La prima tentativă din săptămâna trecută, AGEA nu a întrunit cvorumul de 50%, întrucât brokerii mici au preferat să nu îşi înregistreze prezenţa. Ei erau nemulţumiţi de noul sistem de taxare care avantaja doar brokerii mari. Pentru ca ordinea de zi să fie atrăgătoare, au fost formulate câteva propuneri tentante: diminuarea capitalului social şi distribuirea de fonduri acţionarilor, stabilirea dividendelor aferente anului 2012, reducerea procentelor de cvorum pentru statutaritatea AGA şi AGEA precum şi creşterea participării BVB la capitalul social al Casei de Compensare.
  • Miercuri, principalele burse europene au intrat pe un trend ascendent. Aceslaşi sens de creştere l-au avut şi bursele americane. Oficialii europeni analizau opţiunile şi variantele posibile privind menţinerea Ciprului în zona euro, după ce Parlamentul de la Nicosia a respins taxarea depozitelor bancare din ţară, ca parte a unui acord de sprijin financiar.
  • Anunţul privind noua convocare AGA la Bursa de Valori Bucureşti a adus în atenţia jucătorilor acţiunile BVB, acestea înregistrînd o creştere de 4% la finele zilei de miercuri.
  • Alegerile Consiliilor de Administraţie care urmează în următoarea perioadă la SIF-uri fac o oarecare animaţie în piaţă, actorii interesaţi încercând să acumuleze cât mai multe procente, pentru votul final. De aici apar volume mai consistente de tranzacţii cu acţiuni SIF.
  • Vineri, spre finele programului de tranzacţionare, după ora 14 la noi, pieţele americane au intrat pe trend crescător, mizând pe o rezolvare a crizei din Cipru. Rămâne de văzut dacă această tendinţă se va menţine şi la începutul săptămânii viitoare, când unele măsuri devin scadente.

Revenind la subiectul acestui buletin săptămânal, instrumentele structurate tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, pot spune că finalizăm o săptămână în care nu am avut evenimente importante, piaţa certificatelor turbo evoluând în parametrii normali, fiind animată în cea mai mară măsură de evoluţia indicilor bursieri din Europa şi America.



Secţiunea 1 - Ponderea produselor structurate în totalul tranzacţiilor la BVB

Tabloul general al grupelor de instrumente tranzacţionate, în săptămâna trecută la Bursa de Valori Bucureşti, este prezentat mai jos. Clasificarea instrumentelor este cea făcută de bursă, tabelul sintetizând rapoartele zilnice emise de Bursa de Valori Bucureşti. Pentru a face o analiză comparată, relevantă este ponderea fiecărui instrument în totalul tranzacţiilor săptămânale înregistrate. Procentul respectiv ne arată interesul traderilor pentru acel tip de instrumente.





Tabelul de mai sus s-a obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

Instrumentele structurate înregistează un volum de tranzacţii în valoare absolută de 13,39 milioane de lei. Valoarea tranzacţiilor în această săptămână este aproape dublă, comparativ cu săptămâna precedentă, când se situau la 7,34 milioane lei. Consider că a fost o săptămână bună pentru produsele structurate, având în vedere faptul că în fiecare zi, volumul de tranzacţionare a depăţit 2 milioane de lei.
Ponderea instrumentelor structurale din totalul tranzacţiilor săptămânale se situează la 6,74%, peste media anuală care are valoarea de 5,81%.
  • Ziua cu volumul cel mai mare de tranzacţionare este luni: (3,34 milioane lei).
  • Ziua cu volumul cel mai mic de tranzacţionare este joi: (2,14 milioane lei)
  • Media zilnică a lichidităţii, pentru ultima săptămînă este 2,67 milioane de lei.
  • Media zilnică a lichidităţii, pentru anul în curs este de 1,80 milioane de lei.


Secţiunea 2 - Clasamentul simbolurilor după volumele de tranzacţionare, în ordine descrescătoare

Instrumentele structurate sunt titluri cu o perioadă redusă de valabiltate. Fiind foarte volatile, ele sunt emise pentru o perioadă scurtă de timp, maxim 12 luni, sau o parte din ele ies de la tranzacţionare înainte de data maturităţii, ca urmare a atingerii barierei. Instrumente structurate tranzacţionabile la finele acestei săptămâni pe piaţa românească, conform secţiunii dedicate acestor instrumente, sunt:
  • 59 Certificate TURBO (din care 6 suspendate)
  • 9 Certificate INDEX
  • 5 Certificate BONUS
În tabelul de mai jos, am grupat toate tranzacţiile realizate la nivelul fiecărui simbol, pe parcursul săptămânii analizate, indiferent de ziua de tranzacţionare. Încerc să evidenţiez în acest tabel, grupat pentru fiecare simbol, variaţia preţului mediu, minimele şi maximele săptămânale respectiv cele anuale, numărul de tranzacţii şi volumul bănesc realizat. Acesta este practic tabelul general de tranzacţionare şi este punctul de plecare al analizelor care le fac pentru săptămâna în curs.





Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa B V B, disponibile pe www.bvb.ro

În perioada analizată s-au derulat 5.301 de tranzacţii în care s-au schimbat 1.622.844 instrumente, fiind implicate 44 de simboluri, din totalul celor 67 disponibile la tranzacţionare. Săptămâna anterioară s-au înregistrat tranzacţii cu un număr de 46 de simboluri.
Podiumul celor mai lichide simboluri, în ordine descrescătoare, este ocupat de simbolurile: BKDOWTS5, EBDAXTS21 şi EBSPTS3.
Volumul tranzacţiilor realizat de primele 3 simboluri reprezintă 79% din totalul tranzacţiilor realizate cu instrumente structurate. Titlurile care au generat peste 80% din volumul tranzacţiilor ocupă primele 4 poziţii din tabelul de mai sus. Se constată o concentrare excesivă a tranzacţiilor pe primele poziţii ale clasamentului săptămînal.
Statistica săptămânală a simbolurilor tranzacţionate, cu produse structurate la Bursa de Valori Bucureşti, suferă următoarele modificări:
  • Numărul de simboluri tranzacţionate: 44
  • Numărul de simboluri ieşite de la tranzacţionare: 0
  • Numărul de simboluri intrate la tranzacţionare: 0
Pe coloana a 4-a a tabelului constatăm că, în perioada analizată, preţurile medii săptămânale ale instrumentelor structurate au oscilat în intervalul -15,71% până la +29,78%. Este un interval de varaiţie generos, bun pentru speculatori. Gama de variaţie a preţurilor medii săptămânale este mai redusă comparativ cu variaţiile zilnice prezentate în secţiunea 5 a buletinului.



Secţiunea 3 - Clasamentul volumelor, în funcţie de activul suport şi emitenţi

Pe baza fiecărui activ suport se pot construi unul sau mai multe certificate turbo. În această secţiune sunt prezentate cumulat toate simbolurile care s-au tranzacţionat în săptămâna analizată în baza unui activ suport. Pentru a uşura comparaţiile am ordonat descrescător, după valoarea tranzacţionată, simbolurile în cadrul aceleiaşi familii, indiferent de emitent sau tipul de certificat.





Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

În această săptămână numărul activelor suport tranzacţionate a fost 12, identic cu cel de săptămâna trecută.
Clasamentul celor mai tranzacţionate active suport se modifică faţă de cel de săptămâna trecută: DJI, DAX şi SP500. Din nou, indicii bursieri sunt cei care ocupă primele trei poziţii în clasamentul săptămânal al lichidităţii generale.
În săptămâna analizată simbolurile construite pe activul suport oferit de acţiunile româneşti FP, SNP, BRD şi TLV s-au aflat la tranzacţionare. Simbolurile avînd ca suport FP au avut căutate, ocupănd locul 6 în clasamentul lichidităţii săptămânale, însă pentru celelalte titluri volumele schimbate în piaţă au fost reduse.
Clasamentul volumelor tranzacţionate de furnizorii de lichiditate se modifică faţă de săptămâna trecută. Pe primul loc se menţine ERSTE prin BCR, pe locul doi revine SSIF Broker iar Raiffeisen Centrobank AG se situează pe ultimul loc. Se revine astfel la clasamentul consacrat al acestui an.
(Înţelegem prin furnizori de lichiditate brokeri care asigură permanent oferte de cumpărare/vânzare pentru un simbol, garantând astfel execuţia şi lichiditatea ordinelor în piaţă).



Secţiunea 4 - Statistica tranzacţiilor după activele suport, pe zile de tranzacţionare

În tabelul de mai jos încerc să reprezint tranzacţiile care au la bază un activ suport. Astfel, se regăsesc, însumate pentru fiecare zi de tranzacţionare, întreaga familie de simboluri construite pe baza unui suport activ, indiferent de emitent sau de furnizorul de lichiditate. Statistica este întocmită doar pentru Certificatele Turbo, grupate pe cele două opţiuni Short şi Long. Din această cauză, totalul săptămânal al acestei secţiuni poate să difere de totalul instrumentelor structurate din Secţiunea 1, unde regăsim însumate tranzacţiile cu toate tipurile de instrumente: Certificate Index, Certificate Turbo şi Certificate Bonus.





Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

Analizând volumul zilnic şi săptămânal tranzacţionat pe fiecare activ suport şi comparând ponderea tranzacţiilor short şi long, se desprind următoarele tendinţe cu privire la opţiunea traderilor:
  • Active suport cu opţiunea SHORT (unde ponderea opţiunilor >0,70%): DJI, SP500, DAX
  • Active suport cu opţiunea LONG (unde ponderea opţiunilor >0,70%): FP, GLD, SLV, SNP
  • Active suport indecise (unde ponderea long/short aproximativ echilibrată): WTI, EBS
Pentru celelalte active suport, volumul tranzacţiilor este prea mic ca să pot calcula o tendinţă privind evoluţia.

Interesul investitorilor pentru Certificatele Index şi Certificatele de tip Bonus în această săptămână a fost mai mare comparativ cu alte perioade, volumul însumat al acestora fiind de 509 mii lei, adică 4% din volumul săptămânal tranzacţionat al instrumentelor structurate.



Secţiunea 5 - TURBO jurnal

Aspectele zilnice referitoare la tranzacţionarea instrumentelor structurate, în săptămâna analizată, sunt prezentate mai jos. Ele sunt observaţii personale, formulate la finele fiecărei zile bursiere şi din această perspectivă pot fi considerate subiective.

Luni - 18.03.2013
Certificatele turbo tranzacţionate azi au fost influenţate de variaţia mare a indicilor bursieri. Reconfigurarea în scădere a tuturor indicilor bursieri, ca urmare a crizei declanşate în Cipru au generat, la debutul programului, valuri mari de tranzacţionare cu certificate turbo avînd ca suport indicii DAX şi SP500, opţiunea short. Ulterior, după ora 11.00, au apărut în piaţă şi ordinele short pentru indicele DJI.
BCR a anunţat în trei rînduri dificultaţi în a asigura cotaţii permanente pentru instrumentele structurale emise de Erste Group. În aceste condiţii, cotaţiile s-au stabilit liber între jucătorii din piaţă, pe baza cererii şi ofertei. Probabil anunţul BCR are legătură cu faptul că BVB, începând cu luna februarie a acestui an, monitorizează prezenţa furnizorilor de lichiditate în piaţă.
În astfel de situaţii, cînd lipsesc informaţii despre cotarea anumitor indici sau acţiuni, sunt utile site-urile care oferă independent cotaţii din diverse pieţe. Eu folosesc cu succes, de ceva vreme, platforma INVESTING.
Cu toate neplăcerile descrise mai sus, volumul certificatelor turbo tranzacţionate a fost mare, mult peste mediile zilnice cu care ne-am obişnuit în ultimele zile.
De reţinut şi volumul mare de tranzacţii pe secţiunea acţiuni la BVB, de peste 75 de milioane lei. Această valoare este uneori aproape volumul unei săptămîni obişnuite de tranzacţionare.
  • Instrumentele structurate au asigurat o lichiditate mare, la nivel de 3,34 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: DAX (short), DJI (short), SP500 (short)
  • Top volume: EBDAXTS21, BKDOWTS5, EBSPTS3
  • Top creşteri: RCSNPTS1 (+44,44%), EBEBSTS12, EBGLDTL14
  • Top scăderi: EBEBSTL8 (-19,05%), EBSPTL7, EBEBSTL6

Marţi - 19.03.2013
Azi piaţa certificatelor turbo a aparţinut în proporţie de 98% indicilor bursieri. Modificarea cotaţiilor de ieri au antrenat şi azi piaţa, unii jucători marcând profitul iar alţii deschizând noi poziţii. Startul tranzacţiilor l-a dat iniţial indicele DAX, apoi SP500 şi după ora 11.30 a intrat la tranzacţii şi certificatele turbo avînd ca activ suport indicele DJI. Cu amendamentul că ultimul intrat în piaţă a general cel mai mare volum de tranzacţionare.
În rest, a fost o zi liniştită, în care nu au existat comunicate pe tema produselor structurate.
  • Lichiditatea zilei a fost bună, la nivelul de 2,26 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: DJI - short, DAX - short, SP500 - short
  • Top volume: BKDOWTS5, EBDAXTS21, EBSPTS3
  • Top creşteri: EBSPTS3 (+15,49%), EBDAXTS21, EBEBSTS12
  • Top scăderi: EBEBSTL8 (-19,12%), EBEBSTL7, BKSTXTL2

Miercuri - 20.03.2013
Tendinţa short a principalililor indici bursieri s-a menţinut şi azi. Peste 90% din certificatele turbo tranzacţionate au avut ca activ suport indicii bursieri. S-a înregistrat un volum apreciabil de tranzacţii cu certificate bonus GLD. Să fie oare un semnal că revine interesul jucătorilor pentru aur? Când dispare încrederea investitorilor în monede, aurul este un bun refugiu.
Bursa nu a avut azi comunicări sau anunţuri pe tema produselor structurate.
  • Lichiditatea zilei s-a situat la un nivel bun de 2,96 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: DJI (short), SP500(short), DAX (short)
  • Top volume: BKDOWTS5, EBSPTS3, EBGLDBN1
  • Top creşteri: EBEBSTL8 (+25,45%), EBEBSTL7, EBEBSTL6
  • Top scăderi: RCSNPTS1 (-23,08%), EBSPTS3, EBEBSTS12

Joi - 21.03.2013
Veştile negative din Europa: contractarea producţiei în Germania şi situaţia confuză a sisteului bancar cipriot continuă să creeze îngrijorare la nivel global. Acest lucru s-a manifestat în corecţiile indicilor bursieri din această zi. Aproape toate tranzacţiile zilei au avut opţiunea short.
Raiffeisen Centrobank AG a anunţat pentru intervalul orar 11.40 - 13.05 suspendarea furnizării cotaţiilor pentru toate produsele structurate emise de grupul bancar austriac.
  • Lichiditatea zilei a fost la nivelul de 2,14 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: DAX (short), SP500 (short), DJI (short)
  • Top volume: EBDAXTS21, EBEBSTS3, BKDOWTS5
  • Top creşteri: EBDAXTS21 (+19,96%), RCSNPTS1, EBDAXTs22,
  • Top scăderi: EBDAXTL22 (-7,81%), EBDAXTL21, EBDAXTL18

Vineri - 22.03.2013
Şi azi piaţa a aparţinut în mare măsură indicilor bursieri. Peste 90% din tranzacţiile zilei s-au făcut cu certificate turbo construite pe activele suport DAX, DJI şi SP500. La începutul zilei de tranzacţionare indicii şi-au continuat trendul de scădere de ieri iar spre finalul zilei de tranzacţionare au schimbat direcţia de evoluţie, trecând pe creştere. Indicele DJI a ajuns aproape de zona maximelor istorice.
Nu au existat azi comunicate din partea BVB referitoare la instrumentele structurate.
  • Lichiditatea zilei a fost la nivelul de 2,66 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: DJI (short), SP500 (short), DAX (short)
  • Top volume: BKDOWTS5, EBSPTS3, EBDAXTS21
  • Top creşteri: RCSNPTS1 (+42,86%), EBFPTS3, EBEBSTS12
  • Top scăderi: EBEBSTL8 (-15,71%), EBSLVTL10, EBEBSTL7





NOTE:


1. Tabelele de mai sus s-au obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a Bursei de Valori Bucuresti, disponibile pe www.bvb.ro
2. Precizez că acest buletin nu este o recomandare de a investi în aceste instrumente, în general, sau într-un oarecare simbol în special.
3. Îi invit pe toţi cei care au păreri, idei sau propuneri faţă de subiectul sau despre conţinutul acestui buletin, să le expună direct la comentarii sau pe adresa de mail a autorului blogului.



Vă doresc o săptâmănă bună cu tranzacţii profitabile !