Google+
Se afișează postările cu eticheta RVSP. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RVSP. Afișați toate postările

11 martie 2013

TURBO buletin 22



Himera Schengen încă mai bântuie...


Principalele evenimente ale săptămînii încheiate:
  • O paletă diversă şi contradictorie de afirmaţii pe tema neacceptării României în spaţiul Schengen. Duelul început săptămâna trecută între Preşedinte şi Premier antrenează tot mai multe persoanlităţi. Examenul eşecului este greu de trecut, idiferent de cine sunt cei examinaţi...
  • Moţiunea de cenzură împotriva guvernului de centru-dreapta de la Chişinău, iniţiată de opoziţia comunistă, a fost aprobată în Parlamentul Republicii Moldova. Guvernul Filat a căzut;
  • Indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA), care este folosit drept indicator pentru starea economiei Statelor Unite, a atins în timpul sedinţei de tranzacţionare de marţi un nou maxim istoric, stabilind un record de +0,44% faţă de maximul istoric înregistrat acum mai bine de cinci ani;
  • Preşedintele Venezuelei Hugo Chavez a decedat după mai mulţi ani de suferinţă din cauza cancerului, la vârsta de 58 de ani, marţi, într-un spital militar din Caracas;
  • Letonia a depus o cerere oficială la Comisia Europeană pentru a adera la zona euro în 2014, o decizie prin care micul stat baltic, cu o populaţie de doua milioane de locuitori, ar putea deveni 18-lea membru al zonei euro;
  • Steaua a reuşit să învingă actuala campioană a Europei, Chelsea, scor 1-0, gol marcat din penalty;
  • Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, şi-a prezentat vineri demisia, în urma adoptării moţiunii de cenzură;
  • Cezar va reprezenta România la Eurovision 2013, în Suedia, după ce a câştigat sâmbătă seara selecţia naţională a concursului, cu piesa "It's my life";
  • Proceduura de alegere a noului Papă începe săptămâna viitoare, marţi;

Revenind la subiectul acestui buletin săptămânal, instrumentele structurate tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, consider că important în această săptămână este volumul foarte mare de acţiuni tranzacţionat la BVB. Valoarea schimburilor din piaţă este de 4 ori mai mare decât media săptămînală a acestui an. Desigur, ne dorim toţi o asemena lichiditate, însă rămîne de văzut dacă a fost doar o manifestare conjuncturală sau va fi o practică suţinută. Situaţia bursieră din săptămâna încheiată schimbă statisticile cu care ne-am obişnuit în primele luni ale acestui an.
Media zilnică a lichidităţii urcă de la valoarea 1,73 milioane de lei, valabilă săptămîna trecută, la valoarea actualizată de 1,75 milioane de lei.
Datorită creşterii valorilor indicilor bursieri mai multe certificate turbo, cu opţiunea short, au atins bariera şi au fost retrase de la tranzacţionare. De remarcat că la toate simbolurile în discuţie, valoarea de răscumpărare va fi intermediată prin sistemul de decontare RVSP, conform noului Cod BVB, valabil din februarie 2013. Este un aspect de apreciat deoarce în această manieră investitorii o să-şi recupereze mai repede fondurile blocate în titlurile care au fost retrase de la tranzacţionare.


Secţiunea 1 - Ponderea produselor structurate în totalul tranzacţiilor la BVB

Tabloul general al grupelor de instrumente tranzacţionate, în perioada analizată la Bursa de Valori Bucureşti, este prezentat mai jos. Clasificarea instrumentelor este cea făcută de bursă, tabelul sintetizând rapoartele zilnice emise de Bursa de Valori Bucureşti. Pentru a face o analiză comparată, relevantă este ponderea fiecărui instrument în totalul tranzacţiilor săptămînale înregistrate. Procentul respectiv ne arată interesul traderilor pentru acel tip de instrumente.





Tabelul de mai sus s-a obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

Instrumentele structurate înregistează un volum de tranzacţii în valoare absolută de 9,49 milioane de lei. Valoarea tranzacţiilor este mai mică comparativ cu săptămâna precedentă, când acestea înregistrau 18,08 milioane lei. Ponderea instrumentelor structurale din totalul tranzacţiilor se situează la 2,11%, mult sub media anuală care se situează la nivelul de 5,78%. Ponderea mică din această săptămână este urmare a volumului mare de acţiuni tranzacţionate.
  • Ziua cu volumul cel mai mare de tranzacţionare este marţi: (3,21 milioane lei).
  • Ziua cu volumul cel mai mic de tranzacţionare este luni: (1,10 milioane lei)
  • Volumul mediu zilnic tranzacţionat, pentru acest an, este de 1,75 milioane de lei.


Secţiunea 2 - Clasamentul simbolurilor după volumele de tranzacţionare, în ordine descrescătoare

Instrumentele structurate sunt titluri cu o perioadă redusă de valabiltate. Fiind foarte volatile, ele sunt emise pentru o perioadă scurtă de timp, maxim 12 luni, sau o parte din ele ies de la tranzacţionare înainte de data maturităţii, ca urmare a atingerii barierei fixate la lansare. Instrumente structurate tranzacţionabile la finele acestei săptămâni pe piaţa românească, conform secţiunii dedicate acestor instrumente, sunt:
  • 58 Certificate TURBO (din care 9 suspendate)
  • 9 Certificate INDEX
  • 5 Certificate BONUS
În tabelul de mai jos, am grupat toate tranzacţiile realizate la nivelul fiecărui simbol, pe parcursul săptămânii analizate, indiferent de ziua de tranzacţionare. Încerc să evidenţiez în acest tabel, grupat pentru fiecare simbol, variaţia preţului mediu, minimele şi maximele săptămânale respectiv anuale, numărul de tranzacţii şi volumul bănesc realizat. Acesta este practic tabelul general de tranzacţionare şi este punctul de plecare al analizelor care le fac pentru săptămâna în curs.





Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa B V B, disponibile pe www.bvb.ro

În perioada analizată s-au derulat 4.942 de tranzacţii în care s-au schimbat 1.370.924 instrumente, fiind implicate 49 de simboluri, din totalul celor 63 disponibile la tranzacţionare. Săptămâna anterioară s-au înregistrat tranzacţii cu un număr de 45 de simboluri.
Podiumul celor mai lichide simboluri, în ordine descrescătoare, este ocupat de simbolurile: EBSPTS3, EBDAXTS21 şi BKDOWTS4. Volumul tranzacţiilor realizat de primele 3 simboluri reprezintă 68% din totalul tranzacţiilor realizate cu instrumente structurate. Titlurile care au generat peste 80% din volumul tranzacţiilor ocupă primele 5 poziţii din tabelul de mai sus.
Statistica săptămânală a simbolurilor tranzacţionate, cu produse structurate la Bursa de Valori Bucureşti, suferă următoarele modificări:
  • Numărul de simboluri tranzacţionate: 49
  • Numărul de simboluri ieşite de la tranzacţionare: 4
  • Numărul de simboluri intrate la tranzacţionare: 0
Pe coloana a 4-a a tabelului constatăm că, în perioada analizată, preţurile medii săptămânale ale instrumentelor structurate au oscilat în intervalul -43,08% până la +8,282%. Gama de variaţie a preţurilor medii săptămânale este mai redusă comparativ cu variaţiile zilnice prezentate în secţiunea 5 a buletinului.



Secţiunea 3 - Clasamentul volumelor, în funcţie de activul suport şi emitenţi

Pe baza fiecărui activ suport se pot construi unul sau mai multe certificate turbo. În această secţiune sunt prezentate cumulat toate simbolurile care s-au tranzacţionat în săptămâna analizată în baza unui activ suport. Pentru a uşura comparaţiile am ordonat descrescător, după valoarea tranzacţionată, simbolurile în cadrul aceleiaşi familii, indiferent de emitent sau tipul de certificat.





Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

În această săptămână numărul activelor suport tranzacţionate a fost 12, identic cu cel de săptămâna trecută.
Clasamentul celor mai tranzacţionate active suport se modifică faţă de cel de săptămâna trecută: DAX, SP500 şi DJI. Rămân aceleaşi active suport, construite pe indicii bursieri americani şi europeni, însă în altă ordine.
În săptămâna analizată simbolurile construite pe activul suport oferit de acţiunile româneşti FP, SNP, BRD şi TLV s-au aflat la tranzacţionare. Simbolurile avînd ca suport FP au fost căutate, însă pentru celelalte titluri volumele schimbate în piaţă au fost reduse.
Clasamentul construit pe baza volumului de tranzacţii derulat prin intermediul celor trei furnizori de lichiditate se menţine cel de săptămâna trecută. Pe primul loc se află ERSTE prin BCR, SSIF Broker se situează pe locul 2 şi ultimul loc îi revine lui Raiffeisen Centrobank AG.
(Înţelegem prin furnizori de lichiditate brokeri care asigură permanent oferte de cumpărare/vânzare pentru un simbol, garantând astfel execuţia şi lichiditatea ordinelor în piaţă).



Secţiunea 4 - Statistica tranzacţiilor după activele suport, pe zile de tranzacţionare

În tabelul de mai jos se regăsesc, însumate pe fiecare zi de tranzacţionare, toate simbolurile construite pe baza unui suport activ. Statistica este întocmită doar pentru Certificatele Turbo, grupate pe cele două opţiuni Short şi Long. Din această cauză, totalul săptămânal din această secţiune poate să difere uneori de totalul instrumentelor structurate din Secţiunea 1, unde regăsim însumate tranzacţiile cu toate tipurile de instrumente: Certificate Index, Certificate Turbo şi Certificate Bonus.





Tabelul de mai sus s-a obţinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piaţa BVB, disponibile pe www.bvb.ro

Analizând volumul zilnic şi săptămânal tranzacţionat pe fiecare activ suport şi comparând ponderea tranzacţiilor short şi long, se desprind următoarele tendinţe cu privire la opţiunea traderilor:
  • Active suport cu opţiunea SHORT (unde ponderea opţiunilor >0,70%): DAX, SP500, DJI, STX500, BRD
  • Active suport cu opţiunea LONG (unde ponderea opţiunilor >0,70%): GLD, SLV, FP, EBS, SNP şi TLV
  • Active suport indecise (unde ponderea long/short aproximativ echilibrată): WTI
Interesul investitorilor pentru Certificatele Index şi Certificatele de tip Bonus în această săptămână a fost foarte scăzut, volumul însumat al acestora fiind de numai 14 mii lei, adică 0,15% din volumul săptămânal tranzacţionat al instrumentelor structurate.



Secţiunea 5 - TURBO jurnal

Aspectele mai importante referitoare la tranzacţionarea instrumentelor structurate, în săptămâna analizată, sunt prezentate mai jos. Ele sunt observaţii personale, formulate la finele zilei bursiere şi din această perspectivă pot fi considerate subiective.

Luni - 04.03.2013
Certificatele turbo tranzacţionate azi au fost reprezentate de indicii bursieri în proporţie de 95%. Celelalte active suport au fost practic inexistente în piaţă. Deoarece variaţia indicilor bursieri a fost mică, piaţa a fost liniştită, lucru care se poate constată şi din intervalul restrâns de variaţie a creşterilor/scăderilor de preţuri.
Se remarcă un volum mare de acţiuni tranzacţionate pe bursă, datorat în principal simbolului SNP. Cu toate acestea, acest eveniment nu a avut implicaţii în tranzacţiile cu certificate turbo, construite pe acest simbol.
  • Lichiditatea zilei a fost relativ mică, la nivel de 1,10 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: SP500 (short), DAX (short), DJI (short)
  • Top volume: EBSPTS3, EBDAXTS20, BKDOWTS4
  • Top creşteri: EBWTITS14(+6,13%), EBSLVTL8, EBDAXTS20
  • Top scăderi: EBWTITL12 (-10,00%), EBEBSTS14, EBEBSTL7

Marţi - 05.03.2013
Şi azi piaţa a fost a indicilor. Cu toate că indicii au crescut fiecare: DAX cu 2,32%, SP500 cu 0,96% iar DJI cu 0,89%, opţiunile traderilor din piaţă pentru certificatele turbo au fost în cea mai mare măsură short. Probabil se consideră ca actualele zone de top ale cotaţiilor să nu mai reziste şi că în scurtă vreme se declanşează corecţia.
Azi s-au tranzacţionat în exclusivitate Certificate Turbo. Au lipsit schimburi cu Certificate Index sau Certificate Bonus.
  • Lichiditatea zilei a fost la nivelul de 3,21 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: DAX (short), SP500 (short), DJI (short)
  • Top volume: EBDAXTS21, EBDAXTS20, EBSPTS3
  • Top creşteri: EBDAXTL22 (+26,12%), EBEBSTL8, EBEBSTL7
  • Top scăderi: EBEBSTS14 (-43,08%), EBDAXTS20, EBSPTS6
  • Simbolul EBSPTS6 a atins bariera si este scos de la tranzacţii. Din comunicatul de presă emis de BCR aflăm că valoarea reziduală nu va fi tranzacţionată prin bursă

Miercuri - 06.03.2013
Azi pe lângă indicii bursieri au intrat în topul celor mai tranzacţionate active suport şi certificatele turbo avînd ca suport acţiunile Fondului Proprietatea.
Se înregistează volume mari de acţiuni schimbate în piaţa Bursei de Valori Bucureşti, în special cu titlurile SNP, FP şi CEON.
  • Lichiditatea zilei s-a situat la nivelul de 1,88 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: DAX (short), DJI (short), FP(long)
  • Top volume: EBDAXTL21, EBDAXTL20, BKDOWTS4
  • Top creşteri: EBEBSTS12 (+17,39%), EBEBSTS13, EBFPTL7
  • Top scăderi: EBEBSTS14 (-43,24%), EBDAXTS20, EBEBSTL7
  • Simbolurile EBDAXTS20 şi EBEBSTS14 au atins bariera şi au fost retrase de la tranzacţii. Răscumpărarea valorii reziduale se va face prin sistemul RVSP, conform noului Cod BVB, în zilele de 6 şi 7 martie. Un aspect de apreciat deoarece în aceste condiţii investitorii o să-şi disponibilizeze mai repede fondurile

Joi - 07.03.2013
O şedinţă inervant de liniştită, variaţiile activelor suport fiind foarte mici. În consecinţă, volumul de tranzacţii a fost modest, nefiind active suport care să atragă atenţia jucătorilor. Principalii indici au crescut toţi în linie, chiar dacă cu procente mici: DAX +0,26%, DJI +0,23% iar SP500 +0,18%. Se pare că avansul indicilor bursieri este ne neoprit, în condiţiile în care toţi au atins maximele istorice din ultimii cinci ani.
  • Lichiditatea zilei a fost la nivelul de 1,71 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: SP500 (short), DJI (short), DAX (short),
  • Top volume: EBEBSTS3, BKDOWTS4, EBDAXTS21
  • Top creşteri: EBWTITL12 (+24,30%), EBWTITL10, EBWTITL11
  • Top scăderi: EBDAXTS20 (-16,59%), BKDOWTS4, EBWTITL14

Vineri - 08.03.2013
Şi azi piaţa a fost susţinută de indicii burselor europene şi americane. Toţi indicii sunt în creştere însă opţiunile jucătorilor pe certificate turbo este de short. Este un semn că probabil urmează corecţii, avînd în vedere faptul că indicii americani şi-au depăţit maximele istorice. Indicele DJI mai face o victimă, simbolul BKDOWTS4 atinge bariera chiar la debutul zile de tranzacţionare, fiind retras de la tranzacţionare.

  • Lichiditatea zilei a fost la nivelul de 1,56 milioane lei.
  • Cele mai tranzacţionate active suport: DAX(short), SP500 (short), DJI(short)
  • Top volume: EBDAXTS21, EBSPTS3, BKDOWTS4
  • Top creşteri: BKSTXTL2 (+7,87%), EBFPTL6, EBEBSTL8
  • Top scăderi: BKDOWTS4(-18,54%), EBFPTS3, EBDAXTS21
  • Simbolul BKDOWTS4 atinge bariera şi este retras de la tranzacţionare. Răscumpărarea valorii reziduale se va face prin sistemul RVSP, conform noului Cod BVB, în zilele de 11 şi 12 martie.





NOTE:


1. Tabelele de mai sus s-au obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a Bursei de Valori Bucuresti, disponibile pe www.bvb.ro
2. Precizez că acest buletin nu este o recomandare de a investi în aceste instrumente, în general, sau într-un oarecare simbol în special.
3. Cei care doresc să-şi exprime păreri, idei sau propuneri faţă de subiectul sau conţinutul acestui buletin, pot să o facă direct la comentarii sau pe adresa de mail a autorului blogului.



Vă doresc o săptâmănă bună cu tranzacţii profitabile !