Google+

4 noiembrie 2012

TURBO buletin 04



Public numărul 04 al buletinului şi mărturisesc că la lansarea acestuia nu credeam să găsesc atâtea aspecte interesante în tranzacţionarea unor simboluri considerate de mulţi exotice sau extraterestre. Realizez acum că este o provocare interesantă şi nu regret că am intreprins acest demers de a realiza un blog dedicat produselor structurate. 
Aşa, ca referinţă statistică, vreau să consemnez că acest blog care nu a beneficiat până acum de nici o promovare, acum când se încheie prima lună de la lansare a ajuns la peste 220 de accesări. Pentru mine acest lucru înseamnă mult şi-mi dă energia necesară să merg mai departe.
Din nefericire încă nu stapânesc toate tehnicile care să ma ajute să trec de la foile de calcul la tabelele publicate în buletin. Am impresia că este ceva care-mi scapă în această activitate însă ştiu că trebuie să perseverez şi să scot în fiecare duminică buletinul, chiar dacă uneori mă prinde şi dimineaţa zilei de luni cufundat în muncă... Însă este o muncă frumoasă pe care o fac din şi cu mare plăcere.




Valoarea certificatelor turbo tranzacţionate în această săptămână la Bursa de Valori Bucureşti depăşeşte 13 milioane de lei, ceea ce reprezintă 18,29% din totalul tranzacşiilor. Trebuie precizat faptul că în 01 Noiembrie activul suport pentru Erste Group Bank AG a fost închis, nu s-a tranzacţionat, ceea ce teoretic înseamnă o pierdere de volume tranzacţionate.




Şi în această săptămână campionul lichiditaţii a fost simbolul BKDOWTL3, la fel ca săptămâna trecută. În clasament urmează EBDAXTS18. Cea mai mare creştere săptămânală a fost pe activul suport argint, titlul EBSLVTS9 iar cea mai mare scădere săptămânală a fost pe Erste Group Bank AG, simbolul EBEBSTS9. Numărul titlurilor tranzacţionate 40 a fost mai mic comparativ cu săptămâna trecută când s-au tranzacţionat 44 de simboluri.




Topul tranzacţiilor în această săptămână îl deţin simbolurile construite pe activul suport DJI, DAX şi WTI. Clasamentul este încheiat de FP, SNP şi OIL. O remarcă interesantă: În această săptămână tranzacţiile pe suportul argint (SLV) au depăşit va volum pe cele construite pe suportul aur (GLD).




Cele mai evidente opţiuni în această săptămână au fost LONG pe activul suport SLV şi FP respectiv SHORT pentru simbolurile construite pe EBS, adică acţiunile Erste Group Bank AG. Simbolurile aflate în cel mai strâns echilibru sunt cele având ca suport acţiunea SNP.




Volumele zilnice de tranzacţionare se încadrează în intervalul 1,7 milioane ... 3,7 milioane LEI ceea ce indică o lichiditate bună, o confirmare a faptului că instrumentele structurate s-au impus pe piaţa românească. Desigur, mai este loc de creştere însă probabil acest stadiu ar fi bine să fie conservat pentru urmatoarele două, trei luni. În această săptămână nu s-au tranzacţionat certificate având ca suport acţiunile TLV.

NOTE:
1. Tabelele de mai sus s-au obtinut prin prelucrarea datelor din Rapoartele zilnice de piata a Bursei de Valori Bucuresti, disponibile pe www.bvb.ro 
2. Vreau să fac precizarea că acest buletin nu este o recomandare de a investi în aceste instrumente în general sau a unui oarecare simbol bursier în special.


Vă doresc o săptâmănă bună cu tranzacţii profitabile !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu